Studenții militari au jurat credință Patriei

Academia Militară ,,Alexandru cel Bun” din Chișinău a îmbrăcat vineri, 23 august a.c., hainele de sărbătoare cu ocazia depunerii Jurământului militar de către studenții militari ai anului întâi de studii.

Festivitatea a început cu salutarea Drapelului de luptă al unităţii şi trecerea în revistă a formaţiei, urmată de alocuţiunea comandantului Academiei Militare ,,Alexandru cel Bun” din Chișinău, colonelul Plop Sergiu, privind semnificaţia Jurământului militar. „Depunerea jurământului militar este un act individual, un act de conștiință cu înalte semnificații patriotice și civice, prin care tinerii aceștia vor dobândi pe deplin statutul de militar profesionist, de apărător al țării și al valorilor acesteia, al instituției Armatei Naționale”, fiind mesajul colonelului Sergiu Plop.

La această ceremonie militară au participat Ministrul apărării Domnul Pavel Voicu, șeful Marelui Stat Major al Armatei Naționale, generalul de brigadă Igor Gorgan, atașații militari acreditați în Republica Moldova, distinşi reprezentanţi ai instituţiilor universitare, culturale şi economice locale, ai presei locale, comandanţi de unităţi din garnizoana Chișinău, ofiţeri, veterani şi pensionari care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul academiei şi, nu în ultimul rând, părinţii, rudele şi prietenii militarilor care au depus Jurământul militar.

A urmat cel mai aşteptat moment al ceremoniei, depunerea Jurământului militar de către studenții militari, legământ prin care aceştia şi-au exprimat adeziunea sacră, conştientă şi responsabilă de a participa, cu toată fiinţa şi conştiinţa lor, la îndeplinirea misiunii fundamentale de apărare a patriei şi a valorilor democraţiei constituţionale.

„Mi-am dorit foarte mult să urmez această carieră militară, iar astăzi, s-a consimțit prin acest jurământ pe care l-am depus, alături de colegii mei. Este o zi foarte importantă pentru noi”, a spus puțin emoționată, dar fericită , una dintre fetele care și-a dorit să urmeze o carieră în armată.

Părinții și-au stăpânit cu greu emoțiile, însă acest lucru nu i-a împiedicat să fie alături de copiii lor, care de astăzi au jurat credință patriei și neamului strămoșesc. „Visul lui a fost să vină în armată. Chiar dacă este o carieră mai riscantă, băiatul meu acest lucru și l-a dorit”, ne-a spus una dintre mămici.

Rostirea jurământului militar în fața lui Dumnezeu și al drapelului de Luptă al unității reprezintă un jurământ sfânt pe care dumneavostră, militarii, îl faceți cu țara. Astăzi, preluați tradițiile glorioase ale armatei Republicii Moldova. Să fiți mândri de uniforma pe care o purtați, pentru că ea reprezintă onoarea Armatei Naționale și, deasemenea, să fiți ofițeri drepți ai Armatei Naționale. Vă felicit pentru faptul că ați ales să urmați cariera militară și le mulțumesc părinților dumneavoastă că v-au susținut până acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *